Pagina oficiala a pictorului Constantin Nirca

Bine ati venit pe pagina noastra, ne mai puteti gasi si pe twitter, facebook sau wikipedia!

ContactWikipedia

Constantin Nirca

constantin nirca

Cuvintele autorului

De-a lungul existenţei sale omul a privit bolta cerului punandu-si întrebări ce se află dincolo de pămantul pe care umblă şi există.
Această prezenţă în subconştientul şi conştientul său a dus la răspunsuri şi reprezentări ale lumii în semne, semnele acoperind formele de existenţă în timp şi spaţiu, această capacitate de abstractizare îl deosebeşte de animale.
Omul de-a lungul mileniilor a lăsat pentru cei ce vin după el semne ale gandirii sale în toate preocupările sale, dar cele care ne parvin cel mai frecvent sunt cele ce le considerăm artă.

Aceste manifestări arhitectură, ceramică, muzică, arte frumoase, au un conţinut de semne care ne transmit nouă cei ce existăm în realul efemer gînduri din trecut şi viitor care se unesc prin prezent. Uneori sunt tentat să cred că arta are un conţinut atemporal (acea muzică a sferelor) care funcţionează în altă dimensiune decît vizibilul, un fel de construcţie pe care o simţim dar nu o vedem.

Ceea ce produce omul în reprezentările sale şi gandurile sale despre această călătorie pe care o face în univers — acest trup – sau cum cred că o numeau vechii egipteni barca lui Isis — sunt sintetizări abstracte în semne de cunoştientizare la nivel individual şi de grup a existenţei vizibile şi invizibile. In încercarea sa de a surprinde universul în semne, omul a simţit şi dedus existenţa unei ordini (ceea ce s-a numit Logos de către greci). O succesiune de manifestări cu caracteristicile sale acţionand ca un tot simultan după reguli ca unicitate, bipolaritate, tridimensionalitate, cu gradul lor de legături şi vibraţii. Analizand acest Logos, omul a dedus sau cuprins cu mintea existenţa unor manifestări mai complexe, decît 1,2 şi 3, de aici încercarea de reprezentare în geometria spaţială a unor corpuri cu funcţiuni complexe ca nivel de manifestare şi legături (triunghi, pătrat, cerc, piramidă, con, cub, sferă, dodecaedru).

Omul gandind la complexitatea acestui univers constată că anumite raporturi ale dialogului existent în univers corespund unor manifestări viabile, mai precis ceea ce numim viaţa, care reprezintă în semne geometrice sau numeric, numita „cheie de aur” un fel de undă care străbate universul. Aceste raporturi au fost studiate din cele mai vechi timpuri şi vor mai fi cat va exista omul.

Civilizaţiile: Egipteana, Greaca, Latină, Renaşterea, Tibetul, China ne-au lăsat o sumă de semne care ne pun în continuare întrebări despre necunoscute şi cunoscute.
Ca individ faci ceea ce îţi stă la îndemană, ceea ce ştii şi poţi — dar ca artist întalnind în muzeele lumii aceste semne, ca obiecte de artă te simţi obligat să le înţelegi să le aprofundezi să le cultivi să le reînoieşti, altfel există riscul de a nu face parte din civilizaţia umană în mod viu, ci numai amorf.

Există în noi un potenţial, senzorial pe care nu îl cunoaştem, acea capacitate de a canta după ureche, a desena după real, a repeta, dar pană a deveni creaţii acest gest este mult. Conştientizarea actului de creaţie implică şi un grad de intelect, altfel nu devine un act de cultură, ci un fruct mort fără puterea de a continua viaţa. Soarta m-a dus pe multe drumuri unele închise la capăt altele deschise, în acest labirint al existenţei am străbătut o mare parte din timpul pe care îl am, dar al cărui capăt nu-l cunosc.

Am încercat să-mi răspund la multiplele probleme ale existenţei, aceste întalniri misterioase, urmele civilizaţiilor, dintre ele am desprins ceea ce numim unele subiecte asupra cărora m-am aplecat afectiv. Aceste subiecte (teme) piramidă, coloana cerului, pasăre, care se regăsesc ca forme în toate civilizaţiile anterioare au fost tema mea de contemplaţie pentru aceste expoziţii, porţelanul mi-a fost modul prin care am încercat să rezolv afectiv temele, sunt doar încercări cu care mi-am petrecut timpul printre oameni, cuptoare, pămant, apă, cerşi focul soarelui — sunt doar subiecte de contemplaţie, o artă a tăcerilor, acea necesitate de a simţi subtilul, rezonanţă, a luminii sau sunetului, un sunet care străbate prin noi şi trece mai departe — o undă care iradiază muzica, armonie această muncă continuă a universului vizibil şi invizibil.
Constantin Nircă